Descrierea proiectului:

Beneficiarii proiectului sunt 30 de copii cu nevoi speciale care provin din familiii cu situaţie materială precară şi ai căror părinţi nu îşi permit să acceseze servicii de recuperare contra-cost.

Descrierea Fundației Serviciilor Sociale Bethany:

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care urmăreşte îmbunătăţirea vieţii persoanelor dezavantajate, în special a copiilor şi a familiilor, oferind servicii sociale şi promovând practici profesioniste în asistenţa socială.

Portretul Fundației Bethany începe să se schițeze din anul 1991 și devine din ce în ce mai conturat în domeniul serviciilor sociale din țară, prin cele 3 birouri din: Timișoara, Iași și București.

Primul birou în România a fost înființat la Timișoara de Bethany Christian Services, o organizație din Statele Unite ale Americii dedicată îmbunătățirii vieții copiilor. Înființarea Fundației Serviciilor Sociale Bethany a răspuns nevoii acute din România anilor ’90 de a îmbunătăți viața copiilor din orfelinate.