Despre campanie:

Pestrea Roxana Anays are 3 ani și suferă de cancer la ochi. Momentan este internată la Clinica Koç University Hospital, İstanbul, Turcia. Are nevoie de 180.000 de euro pentru a putea plăti tratamentul pe care îl mai are de făcut până la finalizarea protocolului privind ședințele de chimioterapie. Până acum, noi am reușit să strângem peste 80.000 de euro, iar o mare parte din ei sunt deja plătiți direct în contul spitalului.

Despre organizație:

Misiunea Speranță pentru România este o asociatie non-guvernamentală, nonprofit, organizată pe bază de voluntariat și dedicată acțiunilor caritabile și sociale în sprijinul celor mai vulnerabile categorii sociale.

Suntem un grup de tineri care dorim să îi ajutăm pe cei în nevoi, cu timpul nostru, talentele noastre, banii noștri și tot ce al nostru. Proiectelor noastre se alătura anual aproximativ 100 de voluntari.

Desfășurăm proiecte caritabile din 2006. Am început timid, cu bani puțini și cu 4 voluntari. Astăzi, proiectele noastre sunt complexe, iar numărul voluntarilor este de la an la an în creștere. Credem că proiectele noastre vorbesc cel mai bine despre noi, de aceea vă invităm să vizitați site-ul nostru pentru a fi la curent cu tot ceea ce facem.