Despre campanie:

Un erou pentru fiecare părinte este un proiect prin care putem continua programele de recuperare și îi putem susține pe părinți în lupta cu autismul. Ne propunem să asigurăm cât mai multe ore de terapie copiilor, materiale educaționale și training familiilor lor.

Este un proiect curajos, prin care ne dorim ca fiecare copil cu autism să aibă un viitor și o șansă la recuperare. Atunci când părintele nu știe cum să-și salveze copilul, când resursele financiare sunt aproape inexistente, iar mai târziu, când părintele nu mai există, să devenim împreună eroii lor.

Fiecare părinte merită să se bucure de propriul copil, fără grija constantă a zilei de mâine și a respingerii, iar fiecare copil are dreptul la educație și normalitate.

Donează și tu 2 Euro pe lună, cu textul EROU și fi alături de un părinte care luptă pentru recuperarea copilului său.

Despre ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată:

Este suficient să ne oprim o clipă. Să ne imaginăm lumea în care un părinte se luptă să-și salveze copilul, să-i ofere posibilitatea de a vorbi, de a putea spune ce-l doare, de a se juca, de a merge la grădiniță.

Într-o lume normală, acestea sunt lucruri simple, pe care orice copil le poate face. Când ai cu copil cu autism, această realitate se schimbă în mod tragic.

Autismul este o afecțiune severă, care împiedică dezvoltarea normală a copiilor și condamnă la izolare, tăcere, neputință. 1 din 59 de copii sunt diagnosticați cu autism. În fiecare an, mii de părinți caută sprijinul nostru în recuperarea copiilor lor.

ATCA înseamnă educație și grijă pentru copiii cu autism. În 2008 am început să rescriem povestea copiilor cu autism din România, într-un moment în care serviciile specializate de terapie nu existau, iar succesul în recuperarea lor părea o iluzie.

Acum, în cele 2 centre de terapie ATCA, sute de familii beneficiază de sprijin pentru recuperarea copiilor, prin programe de diagnosticare și terapie. 85% dintre copiii noștri merg la grădiniță și la școală, vorbesc, învață să scrie și să socializeze.